miercuri, 14 august 2013 | By: Andrew

Chemare în beznă

Întunericul şopteşte
Dulci chemări spre infinit,
Gândul meu răpus păşeşte,
Negândind că-i ispitit;

La ce bun, să stau acuma,
Când nebunii cer un titlu
Mai presus, şi cer şi suma,
Ca să-mi amăgesc arbitrul?!

La ce bun povară-n aur,
Dacă sufletul golit,
Urlă ca dintr-un balaur,
Singur, orb şi neiubit?!

La ce bun, dacă suflarea
Toată-n mine te iubeşte?!
Strigă muţii, sune zarea,
Plângeri! Tot se risipeşte!

Bezna însă-i chemătoare,
Dulce, calmă, negândită,
Şi-mi ajunge că doar pare,
Uita-mi-aş inima minţită...

Bezna, chiar dacă mă minte,
Îşi cunoaşte bine vina,
Nu mă strânge-n legămite,
Ca să-i colorez rutina.

Bezna, ştiu, nu mă iubeşte,
Doar mă vrea în loc de ceaţă,
La ce bun să stau? Gândeşte!
În beznă lacrimi nu mai cresc...
            Pe faţă.

1 comentarii:

Maria Calin spunea...

În bezna iti caut bratul
cu degete reci il apuc,
sprijin sa-mi fie,
sa merg, sa nu cad
nu are importanta unde ma duc,
lumina-i in rai, lumina-i si-n iad.

Trimiteți un comentariu