miercuri, 14 august 2013 | By: Andrew

Mijlocire

Înlăcrimaţi genunchii mei,
S-au plecat pe drumuri necălcate,
Să ceară cerului, cei răi,
Şi rele, sa plece de la tine toate.

Nopţile vegheau asupra-mi,
Cu stele blânde ce mă alintau pe rând,
Când eu săpam cu dor în lacrimi,
Să te gândeşti la noi din când în când...

Şi te-am ţinut de mână când îmi spuneai că doare,
Şi-mi apăsam obrazul de al tău,
Rugându-mă ca tot ce-i bun să te-mpresore,
Şi mie să-mi dai tot, din lume, ce e rău.

Azi? aşa după cum mi-e osânda,
Port vina pentru orice lacrima din tine,
Pentru că acum, spre bine ţi-e izbânda,
Cu preţul zilelor senine...

Dar n-am să mă opresc din închinare,
Şi am să fac din bezna zilei, noapte,
La margine de suflet, să pot cere-ndurare,
Pentru-ale tale căi, chiar dacă eşti departe...

1 comentarii:

Maria Calin spunea...

genunchii tai plangand
dupa glezna cea fina

noaptea ochilor 'nchisi
lacrimand in lumina

mana stergand rani sangerate
margini de suflet neterminate

tu esti la est, nu prea departe
eu sunt la vest, mai langa moarte

Trimiteți un comentariu