sâmbătă, 3 august 2013 | By: Andrew

N-am fost acolo...

N-am fost acolo,
Când, prima dată m-ai iubit,
Când m-ai privit întâia oară
Cu ochi de dor.
N-am fost acolo,
Când singură te-ai rătăcit,
Şi n-ai avut o scară,
Sau un motiv de zbor...
M-ai chemat apoi, neaşteptat,
Iar eu credeam că florile de spin
Sunt raze de lumină mov,
Dar copilăreşte te-ai jucat,
Cu dorul meu, din chin în chin,
Abandonat, apoi, pe un ostrov.
Şi am plecat. M-am smuls,
Cu jugul căilor lumeşti,
Cu inima falsificată-n indigo,
M-am rătăcit fără de puls,
Fără de dor în ceşti,
Fără picioare în tango...
Şi pentru ce?
Ca să-mi vii iară-n lacrimi,
Să-mi ceri din nou sufletul sobru
Să se supună nebuneşte,
Orb, pe-altarul aceloraşi dureri şi patimi?
Să cunoască un aleatoriu dobru,
Apoi să-l smulgi din mine mişeleşte?
Am fost acolo...
Şi-atâtea zile spre final
Aş fi dorit din nou să nu mai fiu,
Să-mi plâng nimicnicia solo,
Să fiu nemărginit banal,
De tine, de dureri şi de iubiri să nu mai ştiu...
Dar sunt acum...
Când tu nu eşti,
Căci m-ai chemat, şi sunt, căci am venit,
Dar tu, ai dispărut în fum,
Printre oglinzi şi amăgiri lumeşti.,
Eu sunt, căci m-ai chemat, tu nu mai eşti, vădit.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu