Mijeşte toamna

Mijeşte toamna după deal
În sufletu-mi deja cu brumă,
Eu n-am cumpărat nici şal,
Ori cizme... stau afundat în humă.

E cald încă aici în praf,
Îmi scald melancolia pală,
Şi scriu plângând un epitaf,
Şi lupt învins deja de-o boală.

Îmi plâng trecutul timpuriu,
Când verile erau lumină,
Când adoram privirea de scatiu,
Şi nu mă pricopseam cu tină.

Dar mica rază e acum
Un prădător de suflt către ger,
Iar eu, să-mi caut iar de drum...
Nici nu mai vreau, nu pot, nu cer.

Mijeşte după dealuri toamna,
În colţii ei de vânt m-aşteaptă,
Eu mă-ngrozesc de faptul că-mi dau seama
Că-n faţa ei stau iar cu inima uitată...