vineri, 4 octombrie 2013 | By: Andrew

Ultima chemare

Te-am chemat pe-un drum ferice,
Căci la braţu-mi să te am,
Nimeni n-o să te abdice,
Vom învinge orice neam.

Te-am cerut al meu odor,
Pe pământ purtaţi de ceruri,
Finele, cu noi în zbor,
Către veşnicele ţeluri.

Aşteptări tracut-au plânse,
Nepăsare, tu, lumină!
Căci dorinţele sunt scurse,
Şi cumva, eu sunt de vină.

Vor trece ani, vei înţelege,
Că locul tău, în mine-a fost
Dar nepăsarea îţi va şterge,
Fără iubire, orice rost.

Te-am chemat cu dorul tot,
Cu tot ce-a mai rămas din noi,
Să te chem iar, nu mai pot,
Rămân însingurat în ploi.

Ca ecou, chemarea încă
Îţi răsună fără vină,
În sufletul tău de stâncă,
Dorinţa a săpat o mină...

Dar n-ai venit cu mine-n zori,
Către steaua cea de aur,
Tu rămâi pierdută-n flori
Greu de vină, vechi tezaur.

Şi-am să te regret o viaţă,
Dragoste pe veci pierdută,
Fără tine-s nopţi cu ceaţă,
Fără tine-i viaţa scurtă...

Căci a iubi, viaţă nefastă,
Fără sa primeşti iubire,
Îţi lasă inima necastă,
Şi pieptul gol de fericire.

1 comentarii:

Maria Calin spunea...

În sufletul stăncă,
iubirea-i o apă.
răbdătoare,
strop după strop
prin piatră drumul își sapă.

Pe sufletul dur
în piatra cea mai tare
răsare din iubire adâncă
floare rară,
floarea de stâncă.

Trimiteți un comentariu