Dragoste galbenă

Cu greu se mişcă pieptul
În anemice răspunsuri...
Iubirea ta ridică sceptrul,
Şi loveşte apăsat,
Despicând durerea-n plânsuri...
Păleşte parcă persistent
Intenţia de bine,
Iar nepăsarea ta perseverent
Loveşte ca-ntr-un câine,
De parcă asta ţi-ar fi fost de la-nceput
Dorinţa...
Fiinţa, mi-ai făcut-o sită. Am tăcut.
Şi-mi ţii aşa şi gândul şi trăirea
Pedepsindu-mi des cu vină firea,
Când ştii că dragostea îţi e dorită...
Dar dragostea ta e ruginie,
E galbenă, iubito,
De-ai fi lăsat-o ca la început să fie,
Verde! ... dar ai murdărit-o.