Şapte bătăi de inimă. Bună dimineaţa!

Mă întreb de ce încă mă întreb, de ce m-am trezit,
Când sufletul meu a rămas pe partea cealaltă de rărărit?
Nu vreau să încep ziua cu întrebări,
Dar de ce nu e lumină deschizând ochii şi nici aer în nări?
Iar n-am ţintă sau scop, contemplările-s învechite,
Dar altele noi nu mai vreau, căci recentele-s... nenorocite.
Gânduri mă-ngroapă înainte de-nvierea din ciclul decadent:
Inocent, eminent, neatent, îndrăgostit, indecent, incomprehent...
Ceva nu se potriveşte în capăt de respiro matinal,
Şi s-ar o bătaie de ceas, dar timpul rămâne exponenţial.
Măcar vasul ce mă poartă, să-l ridic spre liniştea lor,
Căci sufletul mi-e fiară în lanţ de mistuiri, în bezna codrilor.
Venele se-ngroaşă, culoarea mă cuprinde, Nesuferita!
O urăsc! O iubesc! nu e totul! ah! Furia-mi mută orbita...
Când mă trezesc!
Gravitez fără soare.
Astăzi timpul doare, nu trecerea lui.
Strănută inima a şaptea oară!...