miercuri, 4 decembrie 2013 | By: Andrew

Demoni cu lacrimi

Nu mai e demult dimineaţă,
Fără să-mi ud sufletul cu lacrimi.
Sufletul şi obrajii...
Ce ştii tu? În goana după iertări,
Am schimbat o viaţă ce nu trebuia schimbată.
Dincolo de flori de spini, sau maci,
Dincolo de veri şi desfătări aleatorii,
Rădăcinile mi-au pătruns în măduvă.
Rămăs fără bucurii, visele se schimbă
În ruginite frunze, ce în căderea lor,
Prefac pământul în ură.
În iadul acesta sunt singur!
Din pământ către pământ...acesta e drumul trupului.
Sufletul meu merge din singurătate în singurătate,
Ridicat ostentativ din dureri,
Din când în când, de oameni ca tine.
Cântec fără note, poem fără rime...
Tăcere, depărtare, ură şi aşteptare.
Ce ştii tu?! Şi demonii plâng.
Ne-am găsit povestea dinainte să se întample,
Şi totuşi, eram trecuţi prin ea...
Am ascultat-o încă o dată adineauri.
Am plâns.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu