Şi buza-i fragedă ca pâinea caldă-n zori,
Cu miere poate, sau cu flori,
Hrănind o inimă flămândă...
Pe marginea degetelor tale,
Curgeam ca un nebun învolburat,
În calmele drumuri pe care le-am aflat
Doar noi, cu paşi alunecaţi pe vise.
Şi ploaia...ploaia noastră de care,
Ne ascundeam zâmbiţi printre terase,
Nu era secundă să te lase,
Mai neiubită, mai nesărutată...
Dragostea ta avea părul dulce,
Negru şi plin de mângâieri când mă trezeai,
Iar înainte să pleci mă amăgeai
Că ne vom iubi din nou...
Postări
1 comentarii:
Dragostea mea avea ochi de pelin
în care se mărgineau iarba, apa și cer,
brațele ei mă purtau spre înalt în senin
legănându-mă între visul real și mister.
Trimiteți un comentariu