Cei care cred

Ei cred!
Cei cu ierni în poalele iertării,
Cu doruri multe, spre toți ce au trecut,
Cei care țin în mantia durerii,
Suspinul azi, şi cel de început.

Ei cred!
Aceia care prin viaţă au învins,
Nu subjugând un suflet sau mulţimea,
Ci înfruntându-şi frica, au respins,
Ispita,  pentru ei, nu ca să vadă lumea.

Ei cred!
Acei care în văi ale durerii,
N-au comandat din cont să se transfere,
Spre doctorii părerii,
Ci au știut în drum spre cer a cere...

Ei cred!
Cu genunchii roşi de rugă,
Cu faţa-n lacrimi şi piept cu mulţumire,
Nu cei ce fac din frate, slugă,
Şi-n scaune înalte, uită de slujire...

Ei cred!
Unii bătrâni, alţii copii ce-şi ţin de gingăşie,
Alţii trudiţi, unii răniţi de toţi şi toate,
Cu toţii săturaţi şi întristaţi de prefăcătorie,
În ochii lor, văd cei ce văd, că lumea se împarte...