miercuri, 1 ianuarie 2014 | By: Andrew

Solus ipse

Fiecare secundă omite clipa.
Din timp în piept,
Din ceas în inima uitată.
Uimire.
Sunt gol de timp, Tată!
Nu-mi lăsa mâna gândului,
Să ducă sfânta-Ţi promisiune,
Lângă rămăşagul tuturor,
Făcând capăt rândului
De aşteptări-decor.

Şi tu? Tu ce-mi stai pe coamă?
N-ai fost culoare, nici contur,
Perioadic fost-ai ramă,
În tabloul trist, fără de timp.

Tablou trădat!...de propria-ţi crezare...
Ce ai visat? Că ochi frumos,
Ori buză dulce, te-ndreaptă către binecuvântare,
Aşa...fără de plată?
Da! Plată cere orice nefericire,
Mascată-n aşteptare,
Căci dacă nu capătă,
Întinderea mâinii se-ndreptă
Spre altă ispitire.

Se cumpără, se vinde.
Şi preţul valorilor mele
Nu merită cheltuiala.
Obiectul fără suflet prinde,
Cu gheare dulci de sufletul căutător,
Ca sângele-n mătase, ca boala...

E linişte! Am rămas doar noi...
Încep să cred că ai să pleci şi Tu,
Şi nu spre a veni, ci spre a spune "nu",
Timpului meu.
Nu-mi stă-n fire aşteptarea,
Mai bine Ştii, decât pot înţelege,
Dar la răspunsul Tău,
Din nou se umple zarea
Cu lacrimile pe care nimeni nu le şterge...

Toţi au plecat,
Căci plată n-am avut,
Şi m-am păstrat în nefirescul lor,
Cu suflet.
Poate că încă mă blesteamă,
Ori nu le pasă,
Deşi plecarea lor a fost de-ajuns...
Rămâi Tată! Sau Ia-mă!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu