Neuitaţi cei care scriu...

Ar pune toţi un val pe val,
Ca marea toat-a lor să fie,
Să iasă rând pe rând dintr-un banal,
Ce sună imitând a tragedie.

Şi-ar pune toţi o stea pe stea,
Ca cerul sec , nemărginit,
Să ardă iar precum ardea
De-un foc de ei, aprins, mocnit...

Ar pune ei în guri de vânt,
Fără de rost o pală şi un vuiet
Chiar dacă mor în fals mormânt,
Cei care fac, nu spun cu huiet.

Ce bine însă că nu-i lasă,
Nici marea-n valul ei curat,
Nici cerul, cu-a vânturilor glasă,
Pe toţi să spurce graiul delăsat...

Şi daca încă se mai ţine,
În vârstă fragedă sau putregai,
Un om măcar, care de bine
Grăieşte-n foi cu un tăciune din vătrai,

Şi dacă înca, undeva ascuns,
Un cuget prinde rădăcini în pagini,
Aceia toţi m-or fi pătruns,
N-or fi lăsaţi de ceruri în paragini.

Şi neuitaţi cei care scriu,
Cu sufletul pe foi de vreme,
Al lor citind, voi fi sicriu,
Şi epitet, şi cuget şi dileme...