Pe pieptul meu...

Pe pieptul meu, nebuno, mori,
Aşa cum şterge toamna glasul,
Şi pune mov în roşii flori,
Şi ceartă-nfrigurată pasul.

Pe pieptul meu frumos trăieşte,
Cum boala strânge mâna caldă,
Cu vicleşug cum o trânteşte,
Prin cimitire de se scaldă.

Pe pieptul meu, nebuno, mori,
Cum dulce se aşterne seara,
De-ar fi pe ceruri zece sori,
Şi goală sufletului gara.

Pe pieptul meu frumos trăieşte,
Cum amărui ca sângele de ură,
Se unge creştetul regeşte,
Cu untdelemn din sfânta gură.

Pe pieptul meu nebuno mori,
Încet şi albă ca plecarea,
Oricât ai sta să mă implori,
Mi-e pieptul mort, trăieşte nepăsarea!