Actor

Din vreme-n  vreme
Cu-atâta patos și vâltoare, 
Cu-atâta sânge-n vene 
Pulsânde pe la gât , 
Cu vorbe grele,  de om mare, 
Imiți pamfletic dup-un rât, 
Un mincinos politician, 
Un revoltat al vechii nații, 
Ori vreun mojic mahalagean, 
Dorind defibrilații... 
Scandând cu pumnul strâns, 
Cu ochii ageri și sclipind, 
Ce nu e-n veci deajuns, 
Ce-i rău parcă din totdeauna, 
Scuipând și-amenințând
De le sughiță muma.

Alte ori, la fel, a comedie, 
Cu glas domol,  cu bâlbe deseori, 
Imiți pe omul ce nu știe, 
Dar înțelept se vede, 
Însă, pe subțiori, 
Transpira tot de-atâta chin sa-aleagă, 
Cuvinte tot mai elevate, 
Ce ne-nțelese-n mintea-i bleagă, 
Îl urcă înspre nori. 
Ți-ar spune el o mie una, 
De timp i-ai da,  ți-ar explica, 
Cum el e tot, însă cununa
E-n altă parte undeva, 
La vreunul care, după el, 
N-o merita. 

Câteodată faci pe cel, 
Ce simplu caută răspunsuri, 
Și simplu nu prea le găsește, 
C-așa un fel de simplu e doar el, 
Și ne-nțeles el răbufnește-n plânsuri, 
Că nimeni nu-l ajută ,  și-i singur pe pământ. 
De parcă lumea toată, 
Să-i sufle în iaurt, 
Ar trebui să se împartă, 
Și să-i servească, suflet, trup și gând. 
Și-adesea vrea să se remarce, 
Nemulțumit la rândul său , 
Sangvinic să se-mbarce 
În trenul celor care știu,  vorbesc, 
Ba ceartă chiar pe cei ce fac, 
Dar când sa pună mâna - tac, 
Ori doar bodrogănesc a rău.

Imiți pe toți în toate ale lor, 
Imiți și patosul și dorul, 
Plânsul sincer și cel de decor,
Caracterul unic, curat, demonic, 
Sau bine intenționatul cor
Care numit la noi: o gloată , 
Gândește-n grup, înăbușit frustrării, 
Un nou eșec nebănuit 
În noaptea răzbunării. 
Dar tu... 
Cum te imiți pe tine? 
Și dacă nu... 
Atuncea cine, 
Se-mbracă-n haina ta de frici și ploi, 
Cine te-aduce-n scenă... Din gunoi?
Cine te scoate dintre fericiri, 
Spălat de-atâtea imitații și trăiri, 
Și te transformă-n... Tine?

Cine ești tu? 
Actor ce printre "bee" și "mu", 
Te cauți rătăcit,  în toți, 
Și te găsești în cioburi, 
Și-i vrei morți 
Doar de-ai putea să ieși din ei...
Babe certânde și plebei, 
Îndrăgostiți și regi, 
Nebuni ascunși în scorburi, 
Șoferi, șomeri, agricultori, 
Macaragii, deștepți și proști , 
Glumeți ori triști, actori, 
De mult apusi nemuritori, 
Sau efemere gânduri...

Rămâne doar un monolog, 
Poate cel mai frumos pe care l-ai rostit. 
De nimeni vreodată auzit, 
Un om perfect deși olog
În suflet, în trai, în asfințit...