Doruri...

Îmi e dor de tine, iubire.
Ca de ultima treaptă spre haos,
Dar nu-ți mai văd vreo oglindire,
În ochii niciuneia.
Și-mi stă inima-n repaos când intru pe ușă
De parc-o așteaptă pe ea,
Să-mi sară pe gât și ca o căpușă
Până în zori,
Oftându-mi a apartenență,
Să mă șteargă pe suflet de nori.

Acum, cu opulență te arăți doar în vis,
Și-n ochii lor văd dulcea depravare,
Și scuze și abuz,
Când eu te caut cu sufletul deschis,
Mi-arunci doar stârvuri doritoare
De scurte nopți și dimineți care confuz,
Mă lasă stors de tine...

 Mi-e dor, iubire,
Să-ți simt buza calda pe obraz,
Să știu că sinceră mă iartă sau mă ceartă,
Sau mă scoate din fire, ca apoi cu haz
S-o iert...

Mi-e dor să te țin de mână rătăcind,
Să povestim ani, în ceasuri
Dar după toate, tot mai curată să-mi fii.
Mi-e dor să-mi fii singurul gând,
Și singura, a mea între falsuri,
Și al tău nesfârșit să mă știi...

Mi-e dor de ”Te iubesc”-ul scăpat
Că nu mai putea rămâne în piept,
De sărutul înaripat,
De cea mai lungă îmbrățișare fără regret...
Mi-e dor s-aștept.
Și cu emoție sa-mi plângă sufletul cu gura la urechi,
Să crezi ce cred, să fim una, fără perechi,
Să nu te pierd, să te găsesc în repetate rânduri,
Să mă ceri ca ploaia peste tine,
Și tu să-mi fii toate cele patru scânduri,
Și-n tine să m-afund
De parc-am fi aceeași plămădeală,
Să-mi iubești nebuniile pe rând,
Iar tu să-mi fii imperfecta ideală...
Singurii singuri să fim, și totuși împlinire,
Îmbrățișați cu sufletul în lacrimi,
În râs... prin timpuri... în iubire.