Nocturnă

Prin patul inimii mele,

Norii urlă a furtună,

Amintiri sclipesc a stele,

Dar dispar până la urmă...

Mângâierea fără glas,

Cea mai mică nebunie,

Nu mai pare la un pas.

Mai aievea să nu fie.

Dragostea, o glumă bună,

E uitată prin sudori

De mizerii ce-or să pună

Pe exemplu închisori.

Timpul? Oh: ”Trăiește-ți clipa!”

Nebunie fără seamăn,

Mască roșie risipa,

Căci iubirea n-are geamăn.

Praguri crunte aduc anii,

Când toți vor acoperi cu ură,

Ce nu pot întoarce banii,

Ce nu se preta pe gură...

Și-n acest pat, dezamăgirea

Nu mă vrea să fiu de-al vostru,

Voi îmi judecați menirea,

Și mă râdeți drept un monstru.

Dar îmi strâng nepoticnirea,

Într-o stea de sticlă pală,

Să vă mustre împietrirea,

Ca o mamă, ca o fală.

Și-orice judeca-vor chiorii,

Orice-îndemn de ”Hai trăiește!”

Las în veci să urle norii:

În patul meu? Doar se iubește!