Aroganță în S-uri

Înțeleg,

Când lucrurile nu ți se supun

Sunt rele toate și ne la locul lor,

Când privirile, așa cum ți le amintești,

Nu-ți mai spun, ca alte dăți, să le iubești,

Sunt arogante, se cred nu știu cum...

Înțeleg,

Când liniștea apasă,

Învinuim pe-orice, oricine,

Și gândurile de rușine se-nfăptuiesc,

Nici ele n-ar recunoaște că greșesc.

Și toate-n jur de rele-s pline, de te scot din casă...

Înțelege!

Nu-mi pasă!

Vremea mea a trecut, cum trece orice vis,

În zori, e mai real să ai!

Mă scuzi!

Și e de râs, să simți.

Și-i mai la modă parcă, să pleci din când în când,

Când gândul c-ai să stai te înfioară

Mai mult decât acuzi...

Obișnuiască-se sufletul ce frânge,

Să fie uitat! alegeri spre a-și ispăși.

Arogant e să pretinzi că meriți,

Nu să te oprești din a cerși!