joi, 19 octombrie 2017 | By: Andrew

Nostalgie Bahică

Pas cu pas, măsor aleea,
Gând cu gând parcă îmi pare,
Că iar am pierdut pe-aceea,
Care-avea-n privire soare...

Pas cu pas, parcă-s prea mulți,
Și prea-n ceață pașii mei,
Pentru fericirea ei,
Ochii inimii mi-s surzi...

Pas cu pas și-o-mpiedicare,
Umăr ce lovește-n gard,
Rușinat, în ridicare,
Mă despart din nou de-asfalt.

Pas cu pas, ce reverie,
Mă despart în trai, de toate,
Gloata râde dar nu știe,
Că-s așa numai la noapte...

Pas cu pas numite-aș poezie
Cu titlu-n primul vers,
Așa cum te-am numit vecie,
Până lacrimi mi s-au șters.

Pas cu pas mă-ndrept spre casă,
Sau așa cred eu să fie,
Toate trec, toate mă lasă,
Cu-a mea hâdă nostalgie;

Încă unul și scot cheia,
Am ajuns, te strig, m-așteaptă?
Nu mai e în prag femeia,
Fi mi-ar inima deșteaptă...

Pas cu pas, parcă-i mai bine,
Să m-arunc aproape-n pat,
Mi te-oi aminti și mâine,
Dar azi parcă am scăpat...

Pas cu pas, mă ia un frate,
De un braț de mă ridică,
Eu credeam că sunt acasă,
El nu știe ce să-mi zică...

Pas cu pas, povestea asta,
Mă pocnește-n zori pe ceafă,
Mândră fi-mi-ar azi nevasta
C-am pierdut juma de leafă.

Pas cu pas, ce-mi pasă mie,
Nu e nimeni să m-aștepte,
Ea-i a altuia să fie,
Eu îmi dau pe gât regrete.

Pas cu pas de pe alee,
Printre crâșme parc-apare
O lumină pe cornee,
Bună dimineața, soare!



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu