Nebun, nu idiot!

Nebun! Deși-i păcat!

Nebun, pentru că trăiesc în lumea în care s-a uitat

De edenul toracic.

Poate doar un bătrân mai ”deplasat”

Își amintește bunăvoia și respectul

Ca pe un act tragic

Pe-o scenă coruptă de fricoși.

Mai degrabă îi găsim scuză - ca imperfectul

Să fie glorificat.

De prea multă lipsă, suntem orgolioși,

Iar dragostea?

Îi dăm de gust în strângerea de mâini,

A, acelor deplasați bătrâni

În parcuri.

Iubim... cu arcuri!

În speranța că același lucru merităm,

Dar în astfel de iubiri

Ne uzăm

Anticipând nefericiri

La care cu aceeași frică nu ne mai gândim.

Nebun! Nu mă-nțelegi, nu e păcat!

Eu aici urlu!!!

Și ce să înțelegi când tu nu mai vezi luna,

Așa puțini nebuni am mai rămas și eu mi-s depărtat,

Străină îmi e turma...

Da! Turmă! Că haită nu-i demult!

Se-adună pe-nserat nemulțumiți

Guri mari, cu piepturile peșteri!

Hienele conduc! Și parcă-s tot mai mulți,

Fricoșii plânși că nu e vina lor și în dizgrație

Sunt lefteri...

Citim-ai cu intonație!

Nebun! Mă judeci cu plăcere

Când judecată îți regăsești mantaua,

Aici nu-i scena voastră, NU DESPRE VOI VORBESC!!!

Aici doar nebunia mea e dezlegată să dispere,

Pușlamaua!

Dacă ai raze-n păr, dacă ai umbre lungi,

Dacă de frică, tu doar strigi falsând a patriot

Dacă iubești ca în legende,

Te caută și de-ntrevede în altă-mperecheată limbă.

Îmi curge nebunia din oglindă!

Ia seama! NEBUN, nu idiot!