luni, 9 aprilie 2018 | By: Andrew

De două ori 14



Îmi car genunchii rupți de drumuri,
Alene printre vechi poteci,
Amintiri mă-mpung ca ruguri,
Arzânde pentru veci,

La fiecare colț de stradă,
Pe orice bancă-n orice parc,
Parcă te văd și azi, baladă,
Pe brațu-mi să te-mpac.

Din câte-au fost, numai de tine
Mai vreau; mai tot îmi amintește,
Avându-mă urând și mâine,
Ce nu ești tu și mă iubește.

N-a fost povară îndrăgită
Mai mult decât mi-ai fost, curată,
Podoaba-ți neagră, pribegită,
În spic, pe dos o dată...

Nu tu, ci o nălucă,
Un gram însângerat de amintire,
Mă ține veacului pe ducă,
Departe de-a mea fire.

De-or fi iubiri cum au mai fost,
Trecânde, lăsându-mă în tină,
Nu tu, ci eu cu al meu rost
Mi-or fi în veci, de vină,

De spicul tot pe dos îl împletești,
De traiul tot curat îl ai,
La fel, pruncește să iubești,
Și-n rosturi sfinte unde ești, să stai.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu