Hotărâre

Sărută-mă cu scântei pe cantul minții,

Când șterg povești cu buze de speranță,

Și-n tine îți reîntregesc părinții,

Cum universul însuși se împacă în balanță.

Acel contrast de după care plângi,

De parcă ai urâ ce ești,

Sunt două grame de povești,

Ce-n piept le-amesteci și le strângi.

Două spirale, poate, fără potrivire,

Și tu ca rezultat de neatenții,

Nu-i timp de-ntors, spre-nvinuire

Ori pentru ei, de ridicat pretenții.

Te lasă dar, încredințată că spre bine,

Orice în tine s-a-mpletit,

Și-ți iartă pieptul când suspine,

Mai scapătă șoptit.

În schimb, rămâi oricum ți-ar spune,

”Ceasul” ce știe de perechi,

Să nu repeți totul pe vechi,

De n-ar mai fi alta ca tine.

Și-n vremi de hotărâri de piatră,

La cruci de drumuri să alegi,

Nu calea slobodă și dreaptă,

Ci pas pe care deocamdată,

Eziți să-l înțelegi...