miercuri, 2 mai 2018 | By: Andrew

Pe preț de nebunie


În pragul nebuniei, când spațiul este gol,
Când ușa gândurilor toate,
Dă cale reveriei, în pieptu-mi ca pe hol,
Când timpurile moarte,
Extravagant se-mbracă,
În vocile ce-odată dictau pieziș rațiunea...

Când pietre funerare lucesc mai bine lunea,
Și liniștea m-atacă,
De parc-aș fi dușman,
Fără de dubiu, parcă,
Nu-s singur, singur !
Trecutul e mai sigur, pălește orice plan,
Sângele mă evită, și ochi mă ocolesc,
Doar timpul nu mă trece,
Doar creieri-mi cerșesc
O liniște de haos
Pe brațe de divină,
Fără de mări ca Laos,
Fără regret sau vină.

Când dulcea reverie,
Mă cheamă din mormânt,
Pe pat de nebunie și-nmiresmat pământ,
Când lumea nu mă știe,
Și drumuri nu mă pleacă
În căile prea late,
Și nurii nu mă-ncearcă,
Mi-s toate o mocirlă
De pierdere și vânt,
Până și suflul palid de tinere zvâcniri,
Ce se răscoală-n zarvă
Când li se fură pântec,
Mi-s proaste la citiri
Când le e lumea cântec.
Până și dragostea de-atunci...
Povești de îngeri prin războaie,
Sunt astăzi renunțări pe brânci,
Și farduri scurse-n ploaie.
Când fericirea ta, iubire,
Stă-n buzunarul mai versat,
Când nu-ți mai stă în fire
Să lupți spre ce-ai visat,
Cu prețuri se-mprumută,
Orice în lumea asta,
Valorile se uită,
Și florile se cer!
Când ușa-n reverie mă scapă și mă pierde,
Oh, asta mi-e năpasta,
Iar inima de verde
Mă lasă fără fler.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu