Despectum

Te-am iubit ca pe-o idee

Născută dintr-un plâns,

Și te numeam divin – Femeie,

Mirându-mă că te-am pătruns...

Te așterneam în leagăn de cuvânt,

Cu inima furtună, cu dorul strâns,

Numărându-ți oftările pe rând,

Surprins că te-am cuprins...

Motivul desfătării mele,

În oricare altul, decât lumesc,

N-aș fi crezut că efemere,

Îți sunt iubirile, iar eu firesc.

Te prefăceai în întuneric,

Oricât din mine aș fi ars în pale,

Doar ca să îmi pleci feeric,

De parcă nu mi-ai fi fost în cale.

Te-ai urâțit ca dorul în pustie,

Cu ieftine boieli artificiale,

Ca să iubesc doar ce mi-ai fost tu mie,

Nu ce ești azi, false povești murale.

Și-mi cânți neplânsă, alăută,

Din depărtări, un imn medieval,

De mi-ai fi fost necunoscută,

Și sufletește și carnal...