Junghi în vid

 

Doar tu-mi stai pavăză tăcerii

Când zâmbirea mi-e straină,

Străin îmi e și glasul ce-i străin îngrijorării,

De-i din ceruri sau din tină.

 

Doar tu-mi numeri orice-oftare,

De când cerul crap-a foc,

Până-n miez de-nnegurare,

Cand pun sufletul în troc.

 

Doar tu-mi vezi în disperare,

Neliniștile efemere,

În bezna timpului cătând cărare,

Spre nicăieri, să nu dispere. 

 

Tu mă saturi de cu seară,

De vorbe spuse în oglindă,

Tu-mi ești frig și tu-mi ești vară,

Tu-mi ții geana când să plângă.

 

Tu mă crezi, doar de aș tace,

Chiar dacă nu-mi dai dreptate,

Tu-mi ești junghi în vid – torace,

Draga mea singurătate.