A fost un timp...

A fost un timp de iubire...
Un timp de ploi de vară,
De trenuri ce rup sărutări,
O mireasă copleşitoare, un mire,
O dimineaţă, O seară
Şi râsete-n plimbări...

A fost un timp de escaladă,
Cu pas greoi şi plângeri,
Cu gelozii pe fond trecut,
A fost un timp de escapadă,
Al inimilor printre îngeri,
Dar printre îngerii cei de temut...

A fost un timp de ceartă,
De lacrimi nesfărşite,
De gelozii amare, inutile,
Un ciclic fapt să ne despartă,
Ajuns la reuşite,
La inimi infantile...

A fost un timp cu tine
Şi nu-l regret şi nu-l reneg,
Ori bragă, ori poate un rupt de pâine,
Chiar dacă n-am ieşit întreg,
M-am rupt din chinul tău...
A fost un timp de bine şi de rău...

In aere aedificare

Clădim castele nouă, azi,
În aer simplu cotidian,
Înconjurându-le cu brazi
Şi cânt de eolian.

Clădim din blocuri timpurii,
Pe culmi de vis aparte,
Ferite de prea bogăţii
Sau revalorizări deşarte.

În doi pe schelele nocturne,
Reînălţăm o citadelă,
Deşi o punem sub alt nume,
E-o limitare prea rebelă.

Clădind în doi,un gând cu vorbe,
După atâtea încercări,
Clădim tăcerea din teorbe,
Fereşti de aur fără scări.

Baldachine

În priviri, lăcaşul lui Hades,
Ochii edenici sfidează raţiunea,
Talgere, cântărind pe cel mai ales,
Mai distins dintre noi...
Îşi cerne minunea,
Îi pune-ndoială, cu părul de smoală
Adună făptaşii cu vise cu tot.
Clatină luntrea
Pe valul pasiunii, o aruncă-n puhoi,
Apoi cu un cot,
O ghionteşte pe ţărmuri pustii.
Fină, amară, ispita de ciară,
În mreje de miere adună copii,
Îi arde în chinul dorinţei supreme,
Tremurând baldachinul
În purpure perne,
Îi leagă-n lăcate de neînţeles.
Apoi cu surâsuri tăioase, eterne,
Te-alungă-n pucioasa din tine,
Să arzi, să-ţi căieşti întruparea,
Să plângi blestemând baldachine
Şi perne, ori şoapte divine
Din graiul demonic, eden pământesc.

Miezonoptică

Cu ce eşti tu mai bună
Decât alta, decât cel ce te-mparte,
Dacă la următoarea mână,
Pe-o singură carte
M-ai schimbat ca toate?

"Ce-ţi pasă ţie chip de lut?"
Lutul e scump, are-o singură culoare,
Tu-n mare eşti neagră,
Roşie-n cer, purpurie,
Plumburie de-i să meargă,
Şi-orcine te-ncearcă - rozie.

Dacă te-am murdărit să vezi,
Iar tu fără cusur erai,
Acum te-ai pângărit, dovezi
Nu stau în vorbe de cârlionţ bălai,
Ci-n faptele-ţi de stacojiu
Ce fost-am hărăzit să fiu
De ele-mpins la eşafod,
Orbit de inimă ca un nărod.

Oricât de rău în depărtări mă vezi,
Oricât de crunt te-am încrustat,
N-am meritat să-mi pierzi
Iubirea-n care am sperat
În adieri, pe mal de ape...
N-am meritat să laşi s-adape
Lucrul tău durerea mea...!

Şi aş fi plâns în pumnul tău
Un veac, decât să-mi umplu palma
O noapte-n iad de gelozii,
Apoi, ca celelalte mii,
Să fii uitată, sfântă, rea...
Ai fost iubita mea...

Noaptea mea

Noaptea lacrimilor reci,
Noaptea focului toracic,
Se-nchină gândului că pleci
Şi-o faci atât de tragic.

Noaptea grijilor nebune,
Noaptea inimii flămânde,
Căci doar tu îi eşti pe lume
Hrană glandelor plăpânde.

Noaptea ultimului om,
Noaptea primului iubit,
Lacrimi înnecate-n rom,
Sângerii la asfinţit...

Noaptea ta plină de ură,
Noaptea mea de răni adânci,
împietriţi de prea uzură,
Pleci râzând, eu cad pe branci.

Noaptea noastră amintită,
În noaptea mea fără de tine,
N-a fost nimeni mai iubită,
Nimeni fi-va, dar, de mâine...

Delir

Îmi odihnesc umerii pe deschiderea ei,
Întins la un pahar de lacrimi,
La masa mea, toţi ceilalţi zei
Plâng!
Literalmente curg în adieri de trai,
Mă asfinţesc precum o stea,
În neştiinţa dintre iadul meu, visatul rai
Şi ea...
Mi-e pat, o carte de cărbune,
Un fum albastru-mi zvântă rest...
Şi toate-acestea-mi sunt pe lume
Mormânt celest.
Ambigua rezurectilă îmi ţine pleoapa
Blestemată larg,
Să vadă sufletul cum groapa
Mi-e ea...
Tot ea mi-e piatră funerară,
Tumult hedonic şi catarg...

Iarnă funerară

Un mormânt de orbire în lumina amiezii,
Un deces jefuit de contur,
Şi ninge un veac infinitul zăpezii,
Moartea-mi târzie cu iz prematur.

E ceasul măririi în albul uitării,
Momentul prea sfânt de murit,
Un lanţ nevăzut prevăzut căutării
Leagă sfinţirea de-un alb monolit...

În leagănul rece, nefiinţa mă arde,
Uitarea de lume, doar ea mă învie,
Şi cerul de fluturi de gheaţă tot cade,
În lumea ce moare să-l ţie...