Curat

Curat e-un val înspumegat
Lovind în zori o stâncă,
Un vis în doruri luminat,
În trai, dorinţa-adâncă,

Curat e ochiul tânăr dulce,
Ne-nduplecat de îndoieli,
Ca un pârâu care se plânge
În fericiri şi chicoteli;

Curat e cerul clar,
Cu bucurii de-aripi zburând,
Precum o rază-n amânar
Îmbobocind-ul prea curând.

Curat e gândul prim,
Şi ultimul va fi să fie
Curat e totul precum ştim,
Nu azi, ci-n veşnicie...

Fără curcubeu

Plângeau copilele în soare
Prin lanul aurit de vreme,
Plângeau în zi de sărbătoare,
Stârnind furtuni suflând din gene.

Plângeau adesea vechi izvoare,
Din stânci plecate cutezând,
Plângeau crezând că or să zboare,
Dar nu sfârşeau decât curgând.

Plângeau pe drumuri roţi de care
Până în sat, scrâşneau în praf,
Plângeau crezând că sunt în stare,
Să veseleasc-un epitaf...

Eu am văzut în totul jalea,
Şi-am râs crezând că n-am să plâng,
Dar mi-a întârziat uitarea
Şi-am învăţat că plânsul n-am să-l frâng.

Ploi se-ndeasă repetate,
Pe câmpurile feţei mele,
Însă prea crâncen irigate,
Să creasc-un zâmbet doar, din ele...

Şi-au rămas obişnuind
Ploi de plâns din plânsul lumii,
Mă găsesc azi stând la rând
Să-mi umplu cu plans iar pumnii.

Plângeau toţi cu mine-alături,
Plânsul veşnic în păcat,
Şi strângeam păcatu-n pături
Ca pe-un plâns de cumpărat.

O vară iar...

O vară iar, aş da o mie,
Ca vara când fost-am plecat,
O vară ca o reverie,
Un drum de dus inadecvat...

O vară iar, aş da o sută,
Cu soare-n verdele aprins,
Şi rază-n aur des cusută,
Chiar de-ar ploua cu dinadins.

O vară iar, aş da doar zece,
Să plec şi să rămân pe drum,
Avânt pierdut, măcar încerce
Să fie iar cum nu-i acum!

Înmormântare

Pal în ochi,
Retras în gânduri,
Plin de popi
Ţintit în scânduri,
Gard de plopi,
Flori pe cruci,
Sfinte stropi,
Jelit pe brânci,
Plâns în hohot,
Doar puţin,
Ploi în ropot
Iz sulfin.
Scurte clipe,
Veac- în soare,
Scoli în lipe
Făr- ardoare,
Ca să zboare
Ori să pice,
Şi-alţii-n cor
Făr- alice,
Fără aripi,
Fără slavă
Doar să ţipi
Băiat în lavă,
Stânca stângă
Ceri să vină,
Ochiu-ţi plângă
Vina plină,
Palmă-n palmă
De n-om sta
Smarandă mamă
'N uşa mea,
Pal în ochi,
Recen-n simţire,
Fără popi
Ori zăbăvire!

Tropar

Acesta mi-i troparul,
Un gând, o vorbă, o-ntâmplare,
Mi-s zorii precum zarul,
Prea mic mereu sau inutil de mare.

În pas pe-acord de drumuri,
Zvâcnesc pe-alocuri ameţit,
Lovit adese-an blumuri,
Iubit, minţit, nelegiuit...

Aş căuta momentele alterne,
Să-mi trag suflarea-nceţoşată,
Şi să mă eschivez prin vreme
Spre inima-mi încătuşată...

Dar oda-ncepe iar duios
Şi plânsul cade-n fantele luminii,
Refrenul-mi cântă dorul cavernos,
Spălându-mi spasmele ruşinii...

Dezamăgit

Întins c-antr-o pictură
Pe-acoperişul gândurilor mele,
Cu-n veac de-amar pe gură,
Cu-n plin de spini, la gât, mărgele,
Mi-aplec speranţa peste clipe
Şi-o cred mai slabă ca oriunde,
Descurajat de-atâtea reci xantipe,
Ce-mi lasă-n urmă artere infecunde...
Privesc spre cer,
Spre cel plin cu-aşteptări,
Mă uit pierdut în adorări,
Stereotipuri, eczeme şi mister...
M-am săturat să-ntreb,
Să cred, să fiu dezamăgit,
M-am săturat de traiu-mi lung ereb,
În cor cu un ecou nedesluşit.
Prea-înţelepţii veacului susţin
Că însuţi sufletul poate să-ţi fie,
Locul de mult pierdut, divin,
Edenul aşteptat...vecie.
Dacă-i aşa, atunci în mine reciproca
Se freamătă cum alte minţi nu prind,
Şi nici măcar m-ajute sinecdoca,
N-ar fi de-ajuns dezvăluind...
Abia aici focul va veşnici,
Nu cel ce de pe urmă,
Care doar pura nefiinţă în van va zâmisli...
Dar stau întins şi-mi tremură bărbia,
Ca-n răsăritul plânsului uscat,
Mi-e mult stârpită veselia,
Mi-e gândul fad, întunecat...

Gerul

Ar plânge fulgii dac-ar şti,
Cum plânsul mă topeşte
Şi mă aştearnă pe câmpii
Unde nimic nu creşte...

Ar plânge florile în soare,
Dac-ar afla cum plânsul meu
Mă veştejeşte ca pe-o floare,
Ţinându-mă uscat mereu...

Ar plânge cerul clar de vară,
Dac-ar vedea în plânsu-mi des
Măcar o-nseninare clară,
Măcar un gând de bine-ales...

Dar nu vor plânge prea degrabă,
Nici iarna, florile sau cerul,
Doar inima pustie mă întreabă,
Cu dor, când vine,
S-amorţească plânsul...
Gerul?!