Cerând în plus și nu n-apoi

 Spus-a, ni s-a spus
Iubind cu limba ori cu vorba
N-ajungem prea sus,
Ci în adevăr cu fapta
Iubit-am noi. Așa iubiți și voi!

S-or trece apele și munții,
Și-n soare dealuri or pieri,
De ne-om da broboada funții
Pân-om ști munci.

Și-om sta la porți de Rai
Ca oameni încercați:
Pâine proaspătă din pai
Cuvânt de adevăr să-mparți.

Și-o rugă-n cer trimit:
Ce-i dragi s-aleagă înțelept,
Și-or avea de parcă au primit,
Trimis făr de regret,

Și-or avea de parc-ar cere-n plus
Binecuvântări șiroi,
Nu-nstrăinați și plini de plâns,
Nu regretând, cerând n-apoi.

La multe vremi!

 

Viața, pare-mi-se, că-i ca cerul!

Pune-o pe mama să-ți citească rândul ăsta, tată!
Că uneori de prea mult soare căutăm gerul,
Și dacă se-nsereză tot ne plângem de cald, parcă.

Se-nchină munții iernilor ce taie,
În vifor greu, prin creste de granit,
Și noi ne-mpotrivim în ploaie,
Cerând putere, nu greutăți de dovedit. 

În lungile zile la rând în care
De nori nu se mai văd razele ce toți le-așteaptă,
Noi cerem statornicie și răbdare
În loc să ne înverșunăm cu fruntea dreaptă.

Și-i drept că uneori vâltoarea
Ne-afundă temelia și ne doboară gardul,
Dar nu ți-i dat mai mult decât poți duce, și ardoarea
Atunci să-ți înflorească mai verde decât bradul.

Că ani la rând, s-ajungi un veac!
Din viscol, nori, caniculi și furtuni,
Cum tot ce-i bun - nu-i dat, ai învățat,
Ci-i câștigat cu plâns și rugăciuni.

Și dac-ai pus atâtea vremi din cer
Lecții de viață, teanc, în sufletului templu,
Azi, când închei și-ncepi alt an, sper
Să continui să ne fii un exemplu.

C-or cere toți credință, răbdare și iubire,
Și or primi în loc doar văi cu umbre și-ncercări;
Vom înțelege că prin biruire
Toate ni-s date doar la final de tulburări.

De asta ceru-i precum viața,
Cu nori și ploi, zăpadă, sori și vânt,
Le-om trece toate, împreună tată!
Plângând și biruind!
Căci zorii ce risipă ceața,
In Ceruri ne așteaptă!  
Și Ceruri om binecuvânta c-am biruit.

La mulți ani!
și-acum
Mulțumește-i mamei că ți-a citit!

Somnium

 

De-ar fi iar iubiri s-abunde,
Ca din ramă poligoane,
Dulci și zumzăind pe unde
Stau butoane de frisoane,

Vremile-ar mai gânguri,
Împărțind și reci și treze
Soare ar mai străluci,
În nopți de grai în antiteze.

De-ar fi nebunia noastră
Curajoasă precum vântul,
Mi te-ai rupe ca o coastă
Doar noi doi pe tot pământul!

De-ai fi o idealistă,
Ziduri, Ziduri să pătrund,
Cucerite-aș nihilistă,
Rațional despenetrând. 

De-ai fi aprigă nefrântă,
Conservatorism atroce,
Ți-aș lăsa doruri să plângă
Dup-un freudism feroce.

De-om fi curajoși de mână,
Alergați de toți argații
Am plăti la săptămână
Și amenzi și reparații.

De-om fi strângători pe pace
Ne-om grăbi cu năbădăi,
Să trăim doar ce ne place,
Zurgălăi și vânătăi.

Și în iernile neștirii,
Undeva ascunși de lupte,
Vom apune viețuirii
În îmbrățișări nefrânte.

Greață

 

Vremile cu soare-albastru și-mputerniciri sfioase,
Mi-au trecut, și-n cer acuma
Arde-ascuns un soare fad.
Asta mi-e cutuma, frig pe veci în ochi și-n oase.
Stau să cad.

Marile iubiri de june, le-am lăsat prostesc să-mi scape,
Mi-au răpus ce prin aortă
Mai zvâcnea pe-atunci alene,
Și acum cu o cohortă, de-amintiri, stau să mă sape...
Ce vreme!

Azi îmi sunt scăpare, gânduri veștede, tehnice și seci,
M-am ascuns în bezna vremii,
Siluit de-oportuniști.
Îmi mănâncă pieptul viermii, și îmi lasă ochii reci.
Toți sunt triști.

Sfărtecări atemporale

 

De-or cere corbii numai umbre,
De sfâșiat în văi arzânde,
De ce mi-s gândurile sumbre,
Și poartă măști râzânde?

De-or cere lupii doar ecouri,
De-or curge purpurii șiroaie,
De ce mi-s mințile-n cavouri
Resupurând puvoiae?

De-or cere hrană vie morții,
De-or vrea iertare popii,
Cu sânge-n popii porții,
Și alte false copii...

De-or cere stârv îndoliații
Pretexte-ncoronând vechi conturi,
Mi-s scârbe ahtiații,
Cu-a lor false forturi.

De-or cere purpurii, pahare,
Și șapte capete, călcâiul,
Toți patru de-or veni călare,
L-om căuta pe-ntâiul.

De-or cere lanț în coduri
Pumnal în demnitate,
O-m cere prietenii pe poduri,
Sau moarte-n libertate?

Suicidiarnă

 

Va fi o iarnă cu iz suicidal,
Cu nuanțe reci de prejudecăți
Toate acceptate social,
Ca în poveștile cu nedreptăți.

Va fi o iarnă scumpă, stearpă,
În care funii vor strânge grumazul
Oricărui patos de minte deșteaptă,
Să-i taie răgazul...

Va fi o iarnă cu sfinte lame,
Prin vena libertăților noastre,
Iar mințile supuse, sărmane,
Înghit împărțirea în castre.

Va fi o dezgustătoare iarnă,
În care povești socio- dureroase
Vor scinda fiii de mamă,
Și-or ține închiși pe cei ce au case.

Va fi o iarnă dictată de orbi,
De frustrările celor ce li se dictează,
Ciori mai degrabă, nu-nobilați corbi,
Hrăniți de hoiturile celor ce nu-ngenuchează.

Apatetic

 

Mi-s zilele tristețe
Mi-s toamnele troian,
Mi-s ploile răzlețe
Tertipuri an de an;

Mi-s cei din jur ocară,
Mi-s lunile depresii,
Mi-s vremi ce mă-nfioară
Ca tălpi fierbinți pe gresii.

Mi-s lumile regrete,
Mi-s nopțile blestem,
Mi-s, strofele perfecte
Citite în tandem...

Mi-s palmele firave,
Mi-s venele-n branule,
Mi-s doruri ca epave
Și zâmbetele nule.