De aur...

Ochi de aur, trup de ceară,
La apus făcând pereche,
Mult prea lesne stă s-apară,
Amăgiri într-o ureche
Să-mi presoare de pe buze...
Trup de ceară, ochi de aur,
Mai presus oricărei muze,
Săbii reci din braț de faur,
Ține-n tolba-i de regrete,
Să-mi înjunghie gândirea,
Amintiri, vechi și perfecte...
Stoarcă lacrima de seară,
Din al meu verde pălit,
Ochi de aur, trup de ceară,
Drag blestem la asfințit...

Cuvintelor...

La sfârşit de încercare,
Minunea Tu o faci!
Tu dai cuvintelor când sună,
Un rost. Tu le pui sare.
Tot Tu mă mustri când mă placi,
Ca să încerc mai mult, să strig mai tare,
Şi cuvântul meu să reuşească în final
Să spună!...

Peste bord...

Unde Eşti,
Când valuri tari îmi scutură frutuna,
Şi-nalte ziduri de speranţă sparg?
Unde Eşti, când se termină săptămâna,
Iar eu departe încă, sunt în larg...?

Unde Eşti,
Când în adâncul punţii sub catarg,
M-arunc nenorocit, în braţe de cenuşă,
Iar din strălucele, ce fost-am, şarg,
Mă fac murdar de vină şi singur, fără muşă...

Unde Eşti,
Când strig în mijlocul durerii surde,
Desprins de mine, de tot ce m-Ai făcut?
Mă lepezi Tu, şi lepădat oricărei ciurde,
Mă-ngroapă toţi în vina lor, şi-s slut.

Unde Eşti?
Să-Ţi pleci din nou urechea sfântă,
Şi din mocirla de iubiri de purpur să m-asculţi,
Ca altă dată, glasul Tău cuvântă!
Nu mă lăsa vânat de doruri de prea mulţi!

Unde Eşti,
Când vezi că-mi pasă, de falşi ori de prea răi,
De ce îmi laşi simţiri nebune?
Chiar dacă toţi, copii ai Tăi,
De ce durerea lor pe jugu-mi să se-adune?

Caut aflarea...
Tu însă, în tăcere mă îndemni să mă arunc,
În volbura de unde să mă-nghită,
Învăţătura Ta! pedeapsa mea! o chită...
Să-mi aminteşti iubiri în ochi...
                 din ochi de prunc.

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine... şi sper
Să stai de parte de rău,
S-alegi cărări ce duc la cer,
Să n-ai ispite-n drumul tău!

Mi-e dor de tine... şi cer,
Din mâna Celui ce iubeşte,
Să ai în suflet zâmbet şi mister,
Şi tu să fii cea care le trăieşte!

Mi-e dor de tine, să ştii!
O spune zâmbetul ce îmi răsare,
Când gândul mi se rătăceşte-n mii
De amintiri cu tine alergând spre soare.

Mi-e dor de tine, vechi şi nou,
Şi bun, şi rău, şi cald, şi rece...
Prieten drag, umil erou,
Iubită pân' ce vremurile-or trece...

Mi-e dor de tine. Înţelegi.
Tu dorurile mi le-arunci în mări,
Mă-ngropi adânc în prea-uitări,
Şi tot ce-nseamnă "noi"... tu ştergi.

Crini

Am crini în suflet, înfloriţi,
Şi stau cu ei aşa de-o vreme,
Aştept să-mi spună ce-i iubiţi
De bine, dacă, vre-o unul nu se teme...

Respir adânc şi des oftez,
Gândul nu-şi mai are loc,
Din fire-mi cer să încetez,
Chiar dacă liniştea nu-i favorabil troc.

Şi-ndurerat mă-ntreb acum,
Dacă doar liniştea m-ar linişti;
N-ascult nimic, doar spun şi spun,
Crezând că pot şi fără a iubi...

Şapte bătăi de inimă. Bună dimineaţa!

Mă întreb de ce încă mă întreb, de ce m-am trezit,
Când sufletul meu a rămas pe partea cealaltă de rărărit?
Nu vreau să încep ziua cu întrebări,
Dar de ce nu e lumină deschizând ochii şi nici aer în nări?
Iar n-am ţintă sau scop, contemplările-s învechite,
Dar altele noi nu mai vreau, căci recentele-s... nenorocite.
Gânduri mă-ngroapă înainte de-nvierea din ciclul decadent:
Inocent, eminent, neatent, îndrăgostit, indecent, incomprehent...
Ceva nu se potriveşte în capăt de respiro matinal,
Şi s-ar o bătaie de ceas, dar timpul rămâne exponenţial.
Măcar vasul ce mă poartă, să-l ridic spre liniştea lor,
Căci sufletul mi-e fiară în lanţ de mistuiri, în bezna codrilor.
Venele se-ngroaşă, culoarea mă cuprinde, Nesuferita!
O urăsc! O iubesc! nu e totul! ah! Furia-mi mută orbita...
Când mă trezesc!
Gravitez fără soare.
Astăzi timpul doare, nu trecerea lui.
Strănută inima a şaptea oară!...

Trei lucruri

Foi de varză, trei surcele,
Mi-am luat suman de piele,
Un şiret la opincele,
Şi un dor nespus de lele...
După cum vedeţi şi voi,
Foi de viţă şi-un trifoi,
Pregătitu-m-am de frig,
Ca la iarnă să nu strig:
"Văleleu şi vânt cu ceaţă,
Limba-n gură îmi îngheaţă,
Mâna-n buzunarul gol,
Mi-i şî frig dar şi potol..."
Foi murate roşioare,
Azi încă mai este soare,
Însă mâine dac-o ninge,
Las pe alţii ca să strige,
Eu de frig n-am să mai zbier,
Foi de varză n-am să cer,
Foi da varză şi-un hingher,
Vie iarna, "leru-i ler"!
O sarma în foi de brumă,
Cu trei lucruri nu-i de glumă,
Căci trei lucruri ţine firea,
Frigul, foamea şi iubirea!