A doua interventie

Pentru acum, nu vreau decat sa-mi cos
Ranile ce au ramas dupa ce "vanatorul"
Mi-a rapit aripile de pe spate,
Oprindu-mi parca mai voit ca niciodata zborul catre...
Catre ce? Caderea m-a facut sa uit.

Am ramas cu doua gauri mari,
Pe spate, sus, aproape de umeri,
Trebuie cusute urgent, sa nu-mi curga vidul din piept.
Stii...nu doare sa fii gol
Dar nu-i nici bine.

Am nevoie de fire,
Fire sa-mi cos ranile aripilor,
Bandaje sa-mi leg pieptul de spate
Si lanturi groase, grele, sa ma tina jos...
Sa-mi stearga dorinta de a mai zbura spre zori.

Ar trebui sa ma simt liber...
Dar liber fara aripi nu concep!
Insa durerea cea mai mare e ca inca pot sa vad...
Ochii care nu vad cerul, nu cunosc,
Deci nu sunt judecati
Si nu se simt robiti si limitati...

Din nou, fara anestezie!
Minunat, incep a ma obisnui cu durerea!
Cat voi rezista...nimeni stie
Si nici eu, dar nu ma va interesa
Mai mult decat pe altii...
Altii? da! cei care inca zboara.
Desi ma vad, si spun ca-mi stiu durerea,
Ei nu o fac sa-mi para mai usoara.

S-a terminat! Si gata si cu zborul!
De-acum nu pot decat sa stau legat
De lutul moale si de lacrimile celor care
Mai cad din cand in cand...
Si...sa ii indemn sa se inalte iar
Cat inca mai au aripi...