Dorinţa lui Samson

Nici un bob nu stă pe seară
Singur în păstaia sa,
Un nebun dorind, coboară
Gândul măsurând puterea.

"Voi să mi-o luaţi că-mi place!"
Mânios spunea odată,
"Fără ea pieptul nu-mi tace
Şi privirea mi-e schimbată..."

"Să o am numaidecât,
Îi poftesc trupul şi firea,
Chiar de nu ştiu că pe gât
Am să-mi pun toată oştirea."

Un nebun cerea odată,
Grea pedeapsă peste dânsul,
Osândit râvnind o fată
Ce ştia să-i şteargă plânsul,

Dar cum plânsul ea îl şterge,
Tot aşa, cu altă mână,
Cheamă foarfeca ce merge
Ca o umbră-ncet spre lună.

Fără grai, fără lumină,
Fără păr rămas pe ţeastă,
Un nebun stă azi să ţină
Morţi o mie dintr-o castă.

Ce i-a trebuit povară,
Altă inimă nebună,
Acum viaţa lui amară
Ia sfârşit fără cunună.

Ce folos un jug de jale,
Chiar şi peste gât puternic?
Să rămâi dat spre uitare
Şi îndepărtat temeinic?

Mulţi au spus că n-are minte,
Că-i doar voaluri şi petale,
Însă ea, printre cuvinte
Ţine sensurile tale,

Printre vorbe plicticoase,
Leagă pieptu-ţi de pierzare,
Şi te ţine, te descoase
Până făr' de-naintare

Te desprinzi de ce e bine,
Uiţi de rosturi şi de cer,
Şi-o priveşti de parcă mâine
N-ar fi încă un mister...