luni, 24 octombrie 2011 | By: Andrew

De câte ori...


De câte ori spunem "Adio!"
Îngerii tac şi ploi de lacrimi
Se-arunc-aievea în deşert...
Când tu mă placi şi eu te plac,
De ce nemeritate patimi
Le adunăm precum desert
În punga milei noastre?
De câte ori ne murdărim
Cu vorbe de ocară,
Spuse din negrul nostru eu,
Bolta ne-ndrumă către ţintirim,
Ştergând din noi o zi în vară,
Lăsând doar rele ciclice-n clişeu
Fierbându-ne la rece:
Iubirea-n veci nu trece,
Doar noi ne trecem de la ea
La ură!
De câte ori purtăm armură,
De câte ori ne bănuim orbeşte,
De câte ori gândul răneşte
Şi vorba rea ce-i vine mai apoi...
De câte ori rămas-am noi
Fără de noi...

2 comentarii:

J. Loo spunea...

absolut super!!!

Andreea spunea...

e super cand nu stii ce sentiment a dus la existenta acestei poezii!

Trimiteți un comentariu