Îmi spui multe

Îmi spui multe, altele-s de fapt...
Draga mea, simţirile mărunte,
Se spulberă-n calote de rutină,
Precum nopţile de foc pe-o margină de pat,
Şi chiar vrute sau nevrute...
Oricum pe toate le-am uitat
În visteria minţii plină de rugină.

Îmi spui multe, unele-s întocmai,
Deşi puţin neadevăr mă-nclină
Spre-aţi da crezare cât orbului lumină.
Adesea prea te iau în râs pe faţă,
Cum pe la spatele cuvintelor o faci şi tu...
Draga mea...o promisiune frântă
E-un capăt mărginit! Şi pot a te mai crede? Nu!

Îmi spui multe, niciodată toate,
Aştepţi oare să mă vezi
Sfârşind încet pe pat de moarte,
Şi-atunci abia să-mi completezi?
Cu stihii ca tine am să mor surprins, abrupt,
Strâns în tumultul falsei vorbe,
Şi nici atunci cu adevărul nu te-ai fi deprins...

Îmi spui multe...draga mea, mai taci!
Mi-s pleoapele urechilor înmărmurite
De-o realitate mai gălăgioasă decât o ştiu.
Îmi placi!
Nu-s precum eşti, prea multe,
Rămâi un zid înmiresmat şi viu!
Îmi spui multe şi te dărâmi în propria-ţi poveste,
În ochii mei, în conştiinţa ta şi peste!