Învinuirea Batşebei

Au morţii ochilor pupile,
Să-mi vadă moartea dregătoare,
Când pe-o uliţă-ntre vile,
Scaldă una din copile,
Ca o moarte-n vlaga mea?

Aş da eu spre nimicire,
Mieluşea din sfântu-mi eu?
Nimic, alta n-am, şi-n ştire,
Crunt încoronat ca zeu,
Prim spre moarte, din oştire?

Cum în camere-am chemat-o ,goală,
Cum m-am trâns mieros păcat!
Ah, ar trebui  o boală,
Să-mi ucidă bietul pat!
Căci un rege n-ar pieri de-atâta...

Dar nu-i "sfânta" oare piaza,
Nu ea oare m-a ucis?
In sfinţenii, mi-a fost oaza
Cu păcatul de comis?!...
Ea l-a omorât nu eu...
Ea l-a-ncoronat...cu mine!