Nor de bine

Acolo, peste dealuri, unde apune marele luminător,
Acolo vrei să pleci şi tu, ca o nălucă,
Şi n-am curaj să-ţi spun să mai rămâi un zbor,
Un salt...

Atunci, când bezna se aşează peste pleoape,
Când însuşi vântul tace sarbătorind amurgul,
Atunci te-aş cere cu ardoare mai aproape,
În schimb roşesc...

Şi tremur, tremur ca viţa în vântul din zori,
Mă tem să nu spui "nu", iar eu, un prea lung "da"...
Mă-nfricoşez la gândul c-aşa precum o amintire, tu zbori.
Şi inima mea...

Când toate-s gata de făcut în zi şi vine somnul,
Când nu mai am ochi decât în ochii tăi de vis,
Atunci parcă aş fi doar unul pe pământ, eu! omul!
Iar tu femeia...

Dar plec privirea în praful zilei şi-l ud cu lacrimi,
Ţin braţele spre soare ca să-l opresc în drum...
Întârzii seara pentru tine! Rămâi! te rog, fi-mi...
Nor cu ploaie roditoare, nu fum...