Minunea mea din prag de fericire,
Şi te cobor din luna mea pe-o scară,
Rebotezată din iubire...
Te-aş fi păstrat o veşnicie,
Să-mpart cu tine clipe spre amurg,
Dar tu mi-ai fost oglinda vie
Către căzutul demiurg...
Am căutat prea multe zări,
Cercetător secătuind în plâns
Şi în cutia cu speranţe, flori
Deşi nu m-au primit, am strâns...
Mă iartă azi că nu ţi-am fost,
Pe plac dorinţei, iar cand ferice, eu
Departe, fără să cer cost
Pentru dureri la apogeu.
Postări
1 comentarii:
Ne purificam prin durere
stergem apoi sufletul pătat de noroi
spunem nu, cănd trecutul ofrandă ne cere
reînvațam din nou împărțirea la doi.
Trimiteți un comentariu