vineri, 11 octombrie 2013 | By: Andrew

Alei de parc...

După toate rămân
Pierdut, singur pe alei de parc,
Cu lipsa ta acută-n sân,
Cu dorul îndoit, fără săgeţi de arc;

Am aşteptat o vreme,
Parcă nu-mi mai trecea viaţa,
Şi mă trezeam plângând alene,
După nesomn, dimineaţa,

Am aşteptat să vină,
Credea că-s îndatorat s-o fac,
Şi m-a lăsat cu tot cu vină,
Pierdut, singur, pe alei de parc...

1 comentarii:

Maria Calin spunea...

Tu vina ți-o porți printre frunze căzute
eu îmi șterg lacrimi de nimeni văzute.
Propria cruce și-o duce singur, fiecare
unii preferând să meargă-n genunchi,
alții dorind drept să meargă-n picioare.

Pe mine mă doare o ploaie amară
Pe tine oare, ce te mai doare?

Trimiteți un comentariu