Pierdut, singur pe alei de parc,
Cu lipsa ta acută-n sân,
Cu dorul îndoit, fără săgeţi de arc;
Am aşteptat o vreme,
Parcă nu-mi mai trecea viaţa,
Şi mă trezeam plângând alene,
După nesomn, dimineaţa,
Am aşteptat să vină,
Credea că-s îndatorat s-o fac,
Şi m-a lăsat cu tot cu vină,
Pierdut, singur, pe alei de parc...
Postări
1 comentarii:
Tu vina ți-o porți printre frunze căzute
eu îmi șterg lacrimi de nimeni văzute.
Propria cruce și-o duce singur, fiecare
unii preferând să meargă-n genunchi,
alții dorind drept să meargă-n picioare.
Pe mine mă doare o ploaie amară
Pe tine oare, ce te mai doare?
Trimiteți un comentariu