Predispoziție

Mă întreb de-un sfert de veac,

De ce mi-s oare surghiunit,

Să mă pun în strofe teanc,

Și-n iubiri să stau zidit.

De ce n-oi avea plecare

Către legi, ori boli, ori case,

Și mi-e dat, din toate, oare,

Să fac versuri din grimase.

Orice cută într-o hartă,

Orice tic sărit din tac,

Mi-e dat într-o rimă spartă,

Să o strig și să o plac.

Orice ifos de femeie,

Orice patos ne-mplinit,

Mi le fac frumos la cheie,

Vers de nori, catren granit.

Și din toate, mai povară

Îmi stă să-mi astupe gâtul,

Gândul, la iubiri de vară,

La frumoasa și urâtul.

Gândul că ne cerne vremea,

Prin pustiu de despărțiri,

Și ni se corcește gena,

În promiscuu și-amintiri.

De ce nu mi-e dat și mie,

Ca un om normal, ce-aș vrea,

Să cresc și să tai o vie,

Și să-mi cumpăr casa mea?

În schimb, versul mi se scurge,

Miere, untdelemn pe tâmple,

”Scrie! Scrie, demiurge!

Ce a fost, ce-o să se-ntâmple.”