Fire

Fire de mire
În păr de mireasă,
El hâd, ea frumoasă,
Vor casă, copii,
Vor viaţă şi vii,
Să trăiască,
Să crească
Şi temelii
Să pună pe veci
Ca pirostrii,
În lumile reci,
Fierbinţi nebunii
Îşi doresc,
Nefiresc,
Sufletesc şi trupesc,
Un suflet în doi,
Adieri în zăvoi,
Palme reci în fierbinţi,
Doar cu ei necuminţi,
Rugaciune la cină,
Fără pată sau vină,
Frângeri de pâine,
Din vecii către mâine,
Zâmbete lungi,
Vacanţe în dungi,
Nestemate în ploi,
Fără fir de noroi,
Sărutări pe ascuns,
Mângâiere în plâns,
Un eden necuprins,
Ne-nţeles, neatins...
Totul, în ochii lor vezi,
Albaştri şi verzi,
Atâta iubire,
Împletită în fire,
În păr de mireasă,
Atât de frumoasă...

Redundanţă

Angoasa tâmplei mă frământă,
Mă ţine agasat de-o vreme,
Vracii toţi de mă descântă,
Tot mă târâi ca un vierme.

Timpul, maraton de clipe,
Îmi salută inerţia,
Îl salut şi-n graiuri tâmpe
Îmi remarc nimicnicia.

Duhul meu, în coerciţii
Mâ îndeamnă spre raţiune,
Eu trimit mii de petiţii
Să fiu scos din al meu nume.

Nici o piatră nu îmi pare
Azi cu vreun folos anume,
Nici o viaţă ce răsare,
Nu-şi câştigă viaţa-n lume.

Destrămat de aste cuvinte,
În fiinţa-mi cu restanţă,
Mă presor peste morminte,
Îngropat de redundanţă.

Nu m-ai întâlnit deloc...

La apusul fiecărei clipe
Am aşteptat în dor să-mi curgi,
Gândind c-a început să se-nfiripe
"A fi"-ul dintre demiurgi.

Am călătorit apoi un ceas,
Un veac, să-ţi simt privirea,
Ca eu să fiu ce a rămas,
Iar tu să-mi pleci, furând iubirea.

Ne aşezam hebdomadar,
Întinşi pe-o pajiste sub brazi,
Şi învăţam speculativ din Har...
Ecou, cascadă către Anzi.

Ne întrebam de multe ori
Atâtea câte-n stele,
De scame, gusturi sau culori,
Sau ielele fidele.

Nu-i an să se compare
Cu ora de iubire,
Din săptămâna care
Nu prea ne stă în fire!

Şi-oricâte ceasuri reci
Crezut-am că pot trece,
Tu n-ai putut să treci
Peste mizera-mi vorbă rece.

Acum cu oşti de vorbe
Tu mă goneşti din noi,
Şi-n ale vieţuirii torbe
Îmi pui pe-altar gunoi.

Ne-am alergat pieziş dar cordial,
Lăsaţi şi prinşi în echivoc,
M-ai destrămat nebună după ideal,
Dar nu m-ai întâlnit deloc...

Dacă pleci acum...

Dacă pleci acum,
N-ai să ştii niciodată să iubeşti!
Gândul acesta îţi va rămâne în drum,
Ca un tovarăş călător care te-ndeamnă în direcţii opuse.
Tu creşti...
Odată cu tine şi zale de griuri nesigure
Se vor alinia suprapuse pe frunte ta,
Vei îmbătrâni de tânără,
Te vei încătuşa în tine,
Izgonit de celelalte temniţi limitrofe.
Urlă-ntrânşii toţi, se zguduie grilajul pleoapelor,
Se-ntunecă negrul mai sacadat în strofe.
Se şterg pe burţi către tine
Şerpii împrejurimilor,
Căutându-ţi fructul ispitesc.
Dacă pleci acum...
N-ai să ştii să iubeşti vreodată!
Nu-ţi lua mâna din mâna mea,
Te opresc alungându-te,
Implorându-ţi sufletul să stea.
Acum, pentru moment eşti toată! Rămâi aşa!
Rămâi neschimbată, singură, plânsă, doritoare!
Încrede-te nebuneşte în ce-ţi spun:
Nu te schimba cum îţi ordonă-n rugăminţi şi sfaturi toţi!
Rămâi aşa, nemuritoare! Un mit ce doar odată-n veci
Se face-adevărat!
Un gând doar pentr-un om, un geniu mâine cu inima-i de ieri,
De stăpânit, de-ntruchipat...
Dacă pleci acum,
N-ai să ştii niciodată!

Albă...

Între vremi

Ecou de clopot, ţipăt, nebunie,
Cerul se-arată aprins de pământeni,
Iar jos în agonie
Nebuna gloată se trece-n alte vremi.

Substratul dus spre comercial
E presupusa alungare pe un an
De duhuri, demoni care magistral
Conduc defapt turmentul către ban!

Ce sărbătoare! Dorita bucurie
Se manifestă-n străzi gălăgios,
Chiar dacă orice suflet ştie
Că-n zori migrene te descos.

Ce sari neînţeles ca un nebun
Şi-ţi scuturi murdăria?
De ce te-ntreb? Oricum, ce spun
Tu nu-ntelegi, că-i mare-alcoolemia!

Ne bucurăm azi prea murdar,
Ne compromitem ne-ncetat,
De la săritul beat pe par
La party-ul destrăbălat...

Ce vezi în toate câte faci,
Mai mult decât momentul?
Doar pentru-o clipă te complaci,
Apoi pe sute să aduni regretul!

Ecou de ţipăt, clopote nebune,
Cerul aprins va fi pentru pământ,
Şi nimeni nu-ţi va spune
Că-ţi faci din stânci mormânt...

Vreau să fiu singur!

Vreau să fiu singur...
Lăsaţi-mă, vă rog!
Nu duc trăiri în contra timp
Cu ale mele silnice poveri,
Aşa ajuns-am azi olog
De toamne, primăveri şi veri!
Nu ţin copii nebuni
Ce nu-şi au inima în frâie,
Pe ţărmul unei alte lumi
Nemeritată, încurând lălâie!

Vreau să fiu singur...
Lăsaţi-mă un timp
Să mă adun de prin mocirle,
De prin mizerii trecătoare.
Mă oglindesc azi ca un tâmp,
Pradă ruşinii de sine urlătoare;
Mai bine nu vorbeam atât,
Eu, cel care tace-ndestulat,
Căci m-am semnat cu-atâta glas în gât
În al prostiei postulat...

Vreau să fiu singur...
Cine-o să-mi conteste asta,
Când singur m-am născut în lut?
Să nu-mi aud nici sora, fiica sau nevasta,
Căci m-au cusut şi descusut
De mă destram azi ca un porc
Întins festin pentru nebuni.
Singur mă vreau! Să torc
Un fir de eu către străbuni!

Vreau să fiu singur!
Înţelegi suflet de miel?
Cu răii m-am tot socotit,
Le-am explicat din vulpe în mişel,
Că nu-i mai vreau în juru-mi.
Tu înţelegi? Şi tu m-ai sfărâmat
Cu vorba ta aproape-adevărată,
Cu aere de prea curat,
Oricine-ai fi...Samson sau fată...

Lăsaţi-mă vă rog!
Aşa am spus de când cunosc pe sine!
Nu doar o zi, un an, un veac,
Nu doar de azi şi până mâine,
Lâsaţi-mă neîncetat să tac!
Nu mă-ntrebaţi, nu sunt, nu am!
Vă cer cu palme paralele
Să nu-mi mai bateţi iar în geam,
Să nu mă mai chemaţi din stele!
Trimiteţi vorbă neam în neam:
Vreau să fiu singur!